Românii evacuaţi din Fâşia Gaza au sosit acasă


Cele patru familii, dintre care opt adulţi şi 12 copii, au ieşit ieri din zona de conflict trecând pe teritoriul israelian prin punctul de la Erez. De acolo, au fost transportaţi în Iordania unde, la Amman, s-au îmbarcat în aeronava care i-a adus în această dimineaţă în Romania.

În noaptea de miercuri spre joi 50 de persoane dintre cele contactate de Ambasada României la Tel Aviv confirmaseră că vor să fie evacuate, dar numai 20 au venit joi dimineaţă la punctul de întâlnire.

Ministrul de externe, Cristian Diaconescu, a spus că a mai existat o tentativă nereuşită de evacuare a civililior români din Fâşia Gaza, în noaptea de marţi spre miercuri, aceasta fiind abandonată din motive de securitate.

"În urma eforturilor insistente ale autorităţilor române, 20 de persoane, cetăţeni români şi membri ai familiilor acestora, inclusiv 3 cetăţeni palestinieni, au reuşit să iasă azi din Fâşia Gaza prin punctul de trecere de la Erez", a anunţat ministrul Diaconescu , într-o conferinţă de presă organizată la sediul MAE.

Potrivit spuselor sale, deplasarea de la Amman la Bucureşti urma să se facă pe cheltuiala celor evacuaţi, iar în cazul celor care nu dispun de bani să se facă, conform legislaţiei române, prin angajament de plată.

Formalităţile de ieşire din Fâşia Gaza efectuate de autorităţile palestiniene şi israeliene au durat circa 4 ore, timp în care personalul diplomatic şi ambasadorul României la Tel Aviv s-au aflat în punctul de trecere de la Erez şi au ţinut legătura cu cetăţenii români şi autorităţile locale, a mai spus ministrul.

Potrivit lui Diaconescu, în punctul de frontieră, autorităţile române au eliberat documentele de călătorie necesare pentru cetăţenii cărora acestea le erau necesare.

"În cele din urmă este vorba şi despre o lecţie de responsabilitate a statului român. Din acţiunile care s-au întreprins, statul şi-a onorat această responsabilitate", a adăugat ministrul. Pentru a asigura integritatea familiilor şi a nu le dezbina, România a evacuat, pe garanţia sa, din Fâşia Gaza şi trei cetăţeni palestinieni, a subliniat şeful diplomaţiei.

Diaconescu a adresat mulţumiri autorităţilor israeliene pentru că au permis evacuarea acestor cetăţeni şi a atras atenţia că din actuala situaţie-limită fiecare trebuie să tragă învăţăminte legate de modul în care astfel de situaţii neplăcute pot fi evitate.

0 comentarii: